Somn în miez de nisip

Mai spune valului să tacă!
Să nu-mi mai ude piciorul patului de fier.
Spune racului să-mi lase papucii pufoşi
Şi nisipului să nu-mi mai înghită noptiera.
Tu Soare? Nu-nţelegi ca vreau să dorm?
Mai răsari doar peste două zile.
Tu Lună, adună-mi stelele să-mi fie
Culori fosforescente –
Să-mi dea siguranţa
că n-o să-şi facă furtuna de cap,
că n-o să-mi intre nisip în urechi,
că valurile n-o să-mi zbârcească pielea.
Tu Vânt, adie doar cât să mă înveleşti
cu frunze mari de palmier.

Când va veni vremea trezirii,
În dimineaţa de după mâine,
Doresc un pescăruş alb-alb
să-mi fie ceas deşteptător;
spune şi racului, în acea dimineaţă,
că vreau să-mi fure-atunci papucii
să-mi plimb degetele în nisipul răcoros.
Atunci, voi dori doi picuri mari
să-mi spele pleoapele,
să-mi dezlipească genele.
Apoi voi continua plimbarea
sub mantia-mi albă.

Dar până atunci,
mai spune valului să tacă…