Rememorarea

M-am lovit de prima rază de soare a zilei de mâine.
Dar lovitura nu m-a doborât,
deşi nu doream ziua.
Mă-ntorc spre ceea ce “azi” era
cu câteva ore înainte ,“mâine”,spre ieri.
Dar ma lovesc de o palidă fărâmă, de lună.

Cobor în paşi mărunţi spre abisul pur
Şi rătăcesc din proprie iniţiativă, gândul.
Dar urc, forţat, mereu şi înapoi
Spre imensul gol, non-color,
Unde mă-nconjoară jocuri de umbre
Ale unor veri, ale unor ierni,
Unde nu există primăvară,
Nu există toamnă.

Mă învârt în cercuri colţuroase,
Mă lovesc la fiecare al doilea pas
Şi cad în balta sărată
Ce taie inocenţa şi crează depresie.

Nu am uitat ziua de ieri. Nu pot.
Deşi mă aflu în mâine,
Eu nu sunt azi.
Sunt ieri. Şi ieri vreau să rămân.

Cu fiecare secundă, pleacă o fărâmitură
Din întregul gol, al meu, al tuturor.
Un minut, o ora, o săptămână,
Nu vor mai însemna vreodată
Cât clipa mea, a noastră.